Prima reacție a lui Gică Hagi după transferul lui Ianis la Glasgow Rangers: „Vreau să lămuresc asta!”

Prima reacție a lui Gică Hagi după transferul lui Ianis la Glasgow Rangers:
  • Publicat:

Ianis Hagi, împrumutat de Glasgow Rangers de la Genk, a debutat la scoţieni în meciul de acasă cu Aberdeen, scor 0-0, intrând pe teren în minutul 76. Gică Hagi, părintele mijlocașului de 21 de ani și totodată managerul celor de la Viitorul, a explicat acum ce reprezintă transferul fiului său la echipa antrenată de Steven Gerrard.

„Un singur lucru vreau să lămuresc. La meciul cu Spania, am fost în tribune și am martori. I-am dat un autograf unui copil și a zis că a luat autograf de la tatăl lui Ianis. Atât vă zic! Îl aveți acum, e al vostru, vorbiți cu el. El trebuie să vorbească, el trebuie să facă…

Eu trebuie să vorbesc mai puțin, să fiu în linia a doua, să mă uit la el și să mă bucur de fotbalul lui și de cariera pe care o să o aibă. El are o creștere foarte mare, multe performanțe. Ce s-a întâmplat nu a ținut de el. Când a jucat și a ținut de el, a demonstrat că a fost unul dintre cei mai buni!”, a spus Gică Hagi într-o conferință de presă.

Altfel, antrenorul celor de la CFR Dan Petrescu a comentat și el despre transferul lui Ianis Hagi la Rangers: „Ianis a făcut un lucru extraordinar că a mers la Glasgow. Nu e un stil dur, doar pare. E un campionat foarte bun pentru el. Dacă joci la Rangers sau la Celtic este extraordinar. Dacă ar fi plecat la oricare altă echipă din Scoția mi-ar fi părut rău pentru el.

La Rangers are o echipă foarte bună, un antrenor extraordinar, un fost fotbalist care știe cum să îl poziționeze pe Ianis în teren. Nu știu dacă îi vor da timp, pentru că e împrumutat doar câteva luni. El trebuie să aibă un impact rapid pentru că nu o să-l aștepte nimeni.

Presiunea e fantastică, clubul este fantastic. Ei au cei mai mulți suporteri din Scoția. Am și jucat acolo cu Unirea Urziceni. Cunosc bine acest club și potențialul său. Acum depinde doar de el, eu îi urez multă baftă”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×